Mituri in recrutare

Discutam zilele trecute cu o prietena si imi spunea ca asteapta un feedback de la o firma de recrutare in legatura cu un job in departamentul de marketing al unei multinationale. Chiar daca trecuse o saptamana de la data stabilita pentru raspuns ea inca astepta si era sigura ca va primi un telefon doar pentru ca cel care o intervievase ii promisese asta.

Mi-a parut rau sa ii spun ca „nu tot ce zboara se mananca” in aceasta meserie. De aceea ma gandeam ca oamenii au o anumita perceptie despre modul in care meseria de recruiter ar trebui sa se desfasoare si au si o serie de asteptari care cred ei ca sunt legitime. Am facut o mica „compilatie” a miturilor legate de recrutare care circula prin piata locurilor de munca.

1.    Recruiterii te anunta daca apare un loc de munca pentru tine.
Fals. In primul rand recruiterii au sute de candidati pe care nu ii retin dupa nume, acestia sunt „inventariati” in softuri speciale sau baze de date dupa alte criterii. Asadar nu o sa te sune recruiterul niciodata sa te anunte ca a aparut un loc de munca pe care tu il asteptai pentru ca este o munca titanica sa faca asta cu toti candidatii, mai ales cand are foarte multe aplicatii de vizualizat si inteviuri de sustinut. Cel mai bine ar fi sa il suni tu.

2.    Oricine poate face recrutare.
Cam asta e impresia generala despre recrutare si selectie. Oamenii care vin la interviu spun ca e foarte usor sa faci asta si ca si ei o pot face, ba chiar mai bine decat recruiterii. De fapt ca sa fii un recruiter bun ai nevoie de multe abilitati, incepand cu cele de comunicare, de relationare, cunostinte despre comportamentul uman si mai ales abilitatea de a crea relatii de durata, de a face networking. Trebuie sa stii unde sa cauti omul potrivit pentru pozitia pe care o ai de ocupat. Nu e de ajuns sa postezi un anunt si sa astepti ca omul de care ai nevoie sa aplice. E mult mai profund de atat, asa ca nu oricine poate face recrutare.

3.    Daca aplici pentru un job vei fi contactat ca sa ti se spuna daca esti sau nu potrivit.
De-a lungul experientei mele ca recruiter, primeam multe telefoane de la persoane care aplicau la anunturile de joburi pe care le postam. Acestia erau destul de „inflamati” pentru ca nu fusesera contactati pentru a li se da un feedback. Ei bine, in acest caz lipsa de raspuns este un raspuns in sine. Am observat ca pe site-urile de joburi este mentionat la majoritatea anunturilor „Vor fi contactati numai candidatii care corespund cu cerintele postului”, probabil ca sa inlature acesta idee generala ca toata lumea care aplica va fi contactata.

4.    Recruiterul este cel care are ultimul cuvant in angajarea candidatului.
Desi li se explica inca din timpul interviului ca nu recruiterul este cel care are un ultim cuvant in angajarea lor, candidatii se incapataneaza sa mearga pe aceasta idee si dau vina pe cel care i-a contactat pentru faptul ca nu au fost angajati. De fapt, managerii sunt cei care iau astfel de decizii, recruiterii sunt cei care fac o selectie pentru a le prezenta acestora cei mai buni aplicanti. Desigur, modul in care alcatuiesc profilul candidatului si felul in care il prezinta angajatorului conteaza destul de mult, insa decizia apartine companiei angajatoare in cele din urma.

5.    Testele aplicate candidatilor sunt cele care decid daca vor ocupa sau nu un loc de munca.
Testele de personalitate, de limbi straine si tehnice sunt doar niste instrumente care ofera o imagine mult mai cuprinzatoare asupra abilitatilor si competentelor persoanei care a aplicat. Pentru a putea face o evaluare corecta a unui candidat se iau in valoare urmatoarele: performanta candidatului la interviu, experienta profesionala si istoricul acestuia, cv-ul, rezultatele obtinute la teste.

6.    Interviul este un interogatoriu.
Aceasta este premisa de la care pleaca majoritatea aplicantilor la un job. Se asteapta sa mearga la un interogatoriu si raspund intrebarilor ca atare. Acestia au in repertoriu fraze memorate pentru a spune ceea ce isi imagineaza ei ca recruiterul ar vrea sa auda. Personal, cred ca este o abordare foarte gresita. Mie imi place ca interviul sa decurga ca o discutie amiabila, ca persoana care vine sa nu se simta „incoltita” sau sa aiba impresia ca a gresit cu ceva daca si-a spus opinia sincera in legatura cu mediul de lucru sau cultura organizationala a companiei, de exemplu. Nu exista raspunsuri corecte si raspunsuri gresite la un interviu, ci o discutie onesta sau cu minciuni. Un recruiter experimentat isi poate da seama imediat cand un candidat spune adevarul sau „infloreste” experienta sa. De asemenea, nu numai recruiterul este cel care ar trebui sa puna intrebarile. Un candidat pregatit, face putina cercetare si are si el setul sau de intrebari. Citeam deunazi articolul A great question to ask your interviewer , iar intrebarea sugerata pentru a fi adresata intervievatorului mi s-a parut foarte buna.

7.    Salariul este negociabil.
Si da si nu. Orice companie care apeleaza la ajutorul unei firme de recrutare pentru a angaja personal are stabilit si un buget pentru fiecare loc de munca in parte, pe care il transmite recruiterului. Astfel, recruiterul trebuie sa afle de la candidat cam care sunt asteptarile sale salariale pentru a vedea daca se incadreaza sau nu in suma propusa de clientul sau. Daca aplicantul doreste un salariu rezonabil si indeplineste criteriile clientului atunci este propus mai departe angajatorului, unde isi poate negocia preferintele salariale direct cu acesta.

8.    Recruiterii nu au idee despre responsabilitatile jobului pentru care fac angajari si de aceea e mai bine ca un aplicant sa discute direct cu angajatorul.
Nu putine au fost ocaziile in care un candidat mi-a marturisit deschis ca ar prefera sa discute direct cu angajatorul pentru ca eu nu am idee despre responsabilitatile si pregatirea tehnica necesara jobului respectiv. Ceea ce ei nu stiu este faptul ca inainte de a demara procesul de recrutare si selectie se poarta discutii ample cu angajatorul pentru a obtine informatii cat mai detaliate si specifice despre ce anume presupune respectivul loc de munca. De cele mai multe ori se fac si vizite la sediul acestuia pentru a observa comportamentul echipei, pentru a vedea ce tip de persoana s-ar potrivi cu postul. Un recruiter bun isi face automat lectiile inainte de a intra in interviu. Mie mi-a placut intotdeauna sa ma acopar pe toate fronturile ca sa nu fiu pusa in postura de a nu sti despre ce imi vorbeste candidatul. Am studiat descrierile posurilor din toate unghiurile pentru a ma asigura ca inteleg perfect despre ce este vorba.

9.    Anunturile de angajare postate pe site-urile de joburi sau pe website-ul companiei reflecta necesitatea acestora de candidati.
Unele agentii de recrutare posteaza anunturi in avans sau pentru a strange cv-uri in baza de date. Nu intotdeauna joburile postate exista si in realitate. Din pacate, acesta este un adevar.

10.    Daca iti trimiti CV-ul incontinuu la o agentie de recrutare, acesta va fi retinut de catre recruiteri.
Adevarat. Dar nu datorita continutului cat mai degraba insistentelor tale. Cel mai bine ar fi sa aplici la pozitiile postate sau sa il trimiti o singura data pentru a te asigura ca nu intri pe lista neagra a candidatilor.

Oamenii de HR – incompetenti sau nu?!

 

In ultima vreme am tot citit diverse articole din si despre industia resurselor umane si spre dezamagirea mea am observat ca oamenii de la HR sunt denigrati in fel si chip.

Imaginea generala asupra acestei meserii este ca practicantii ei sunt inculti, slab pregatiti si nefolositori in organizatie, asta numai ca sa fiu blanda in exprimare. Toti candidatii cred ca recruiterii nu reprezinta decat o mare piedica in drumul lor spre a obtine un loc de munca. Niciodata nu isi pun problema ca si ei pot fi de vina.

In mentalul colectiv romanesc rolul pe care persoana din departamentul de resurse umane il are este unul strict administrativ si nu rezoneaza decat cu adeverintele de salariu, zile de concediu si contract de munca. Am intrat pe forumuri si am colectat o „frumoasa” pleiada de comentarii care mai de care mai rautacioase la adresa acestei industrii si oamenilor care practica meserii precum recruiter, specialist resurse umane, generalist sau consultant. Iata cateva, mai blande, sustrase de pe forumul de discutii al site-ului bestjobs:

“la un interviu pentru un post de agent outbound call center. aveam 19 ani si lucram neoficial bineinteles, de 4 ani, prin diverse locuri. aveam si o relatie de vreo 2 ani jumate si deja ma gandisem ce as vrea sa fac in urm 5 ani in viata mea. tipa ma intreaba; unde te vezi peste 5 ani? si eu i-am zis: intr-o companie internationala in dezvoltare, facand parte din angajatii de valoare ai/din conducerea companiei, cu propria mea casa si o masina. si ea imi zice: in 5 ani? m-au acceptat pentru ca eram f buna la engleza. am lucrat la ei vreo 3 luni pana cand am aflat ca totul era ilegal. si acum dupa 2 ani de atunci, am casa in constructie, lucrez intr-o companie internationala in dezvoltare si am fost recent promovata! cu masina mai greu ca nu am dat de permis inca. asa ca in your face Maria!(asa o chema pe idioata)”

“Cocotat pe pedestalul de recruiter lui i se pare ca poate adresa orice tip de intrebare aplicantului,in schimb cei aflati de partea cealalta a baricadei uneori trebuie sa-si infraneze pornirile de a raspunde exact pe masura intrebarii adresate,cf.principiului “fa-te frate cu dracu pana treci puntea”….”

 “In HR lucreaza, din pacate, pe langa multi profesionisti, si o serie intreaga de pseudo-specialisti, pseudo-psihologi, etc, care au impresia ca pot pune 2 intrebari “destepte” care scot la iveala trasaturile cele mai ascunse de personalitate. Vezi formulari de genul “ce culoare..”.. “ce anmimal..” deseneaza un copac…” etc.”

”Problema cu Hr-ii in general este faptul ca vorbesc din carti. Este foarte frumos ce scrie in cartile de specialitate, ca intervievatul trebuie sa se comporte asa si pe dincolo. Din pacate….realitatea e alta, iar noi nu avem Hr-i care sa treaca dincolo de bariera acestor carti….nu vreau sa supar pe nimeni, dar sunt total pe dinafara acesti oameni.
iar angajatorii care au firme mici si nu-si permit sa angajeze un Hr sunt mult sub nivelul de cultura si civilizatie pe care il cer de la angajat.”

“Se angajeaza in departamentul de HR toate tinerile absolvente de Psiho sau comunicare care au luat diploma la litere sterse si habar nu au pe ce lume se afla si se nasc astfel de situatii.Sunt cateva reguli si intrebari care daca le inveti e ok la interviu.Asta nu inseamna ca esti un om bun pentru jobul respectiv.”

Iata o imagine destul de greu de acceptat de catre cei care lucreaza in industrie si sunt cu adevarat pasionati de munca lor. E trist sa vezi ca din cauza mentalitatii oamenilor esti catalogat automat, fara drept de apel.

Adevarul sta undeva la mijloc insa. Exista si in HR, ca in orice alta meserie, oameni nepregatiti, angajati prin nepotisme si favoruri, ajunsi din greseala intr-o pozitie care nu li se potriveste. Nici candidatii nu sunt mai prejos (unii dintre ei, nu toti). Majoritatea celor care aplica pentru pozitii de entry si middle management se prezinta la interviu fara sa aiba idee despre postul la care au aplicat sau cu ce anume se ocupa compania. Aptitudinile lor sociale sunt la pamant si sunt incapabili sa isi descrie cu propriile lor cuvinte activitatea la locurile anterioare de munca. Raspund la intrebari cu o atitudine care denota dezinteres total. Pornesc in cautarea unui loc de munca inchistati si defensivi, cu gandul ca recrutorul este dusmanul si isi creaza diverse scenarii despre cum ar trebui sa decurga un interviu. Daca realitatea nu se potriveste cu povestea inchipuita, atunci il considera responsabil pe cel care face recrutarea si il eticheteaza ca fiind incompetent.