De ce voluntariat
Incepand de saptamana aceasta sunt membra a Asociatiei Young Initiative, in calitate de HR Specialist.
Pentru ca nu prea am interactionat cu asociatiile non-guvernamentale decat de la distanta, nu am avut ocazia sa aflu cum functioneaza si despre ce este vorba pana la urma intr-o astfel de structura.
Nu stiu exact care a fost punctul in care mi-am dat seama ca vreau sa mai fac si altceva in afara de job, dar cred ca vine un moment in viata fiecaruia dintre noi in care ne intrebam ce am facut, cand tragem linie si vrem sa vedem rezultate.
Multi dintre cunoscutii mei au spus „aaa, e fara plata”, cand le-am zis ca am fost cooptata ca membru in AYI, „si ce esti asa entuziasmata?” (sorry guys ca va denigrez, da’ asa ati zis).
Sunt oameni care nu concep sa isi ofere timpul pretios pentru a face ceva creativ, bun, sa ajute fara sa fie platiti pentru asta. Din cauza ca nu au incercat niciodata, nu au simtit fiorul acela pe care il ai cand faci un lucru fara sa te astepti la rasplata, cand ajuti niste oameni fara sa fii ridicat in slavi si cand te implici din suflet pentru ca asa simti si nu pentru bani.
Ma bucur foarte mult sa fac parte din acesta echipa de tineri talentati si implicati, care au finalizat o serie de proiecte foarte interesante din dorinta de a aduce o schimbare societatii in care traim, de a crea un mediu mai bun in care tinerii sa se dezvolte si sa devina adultii integri de maine.
Pentru cei care sunt interesati sa afle mai multe detalii despre Asociatia Young Initiative, pot accesa site-ul lor si de asemenea pot vedea roadele muncii membrilor acesteia pe Blogunteer si in noul spatiu de socializare destinat tinerilor, proaspat lansat - Bibliolounge.
Istoria recrutarii
Infograficul de luni via The Undercover Recruiter, despre istoria esentiala a recrutarii. Ca sa va mai descretiti fruntile la inceput de saptamana:
CV, interviuri si minciuna
Cand lucrezi foarte mult cu oamenii si auzi multe povesti si experiente, cu timpul inveti sa ii depistezi pe cei care iti vand gogosi. Doar daca nu sunt niste experti in a tese minciuni.
De obicei cand ne aflam intr-un interviu suntem afectati de un oarecare grad de stres si toate ticurile noastre nervoase se accentueaza pe acest fond. In momentul in care mai adaugam si o minciuna si ne chinuim pe tot parcursul interviului sa o mentinem (asta, asa cum am mai spus, daca nu suntem specialisti in a ne controla microexpresiile si limbajul corpului) de obicei ne dam de gol, intr-un fel sau altul. Din experienta, pot spune ca multi dintre candidati nu isi dau seama cand sa se opreasca.
Sa ii luam ca exemplu pe cei care au fost propusi ca Ministri ai Educatiei, despre minciunile carora se discuta de cateva zile neintrerupt prin presa, ca au plagiat, ca au dat informatii neadevarate in CV despre experienta lor si ca isi sustin nevinovatia cu tarie.
Corina Dumitru e cea care imi vine in minte in acest moment, care a mintit in CV-ul sau spunand ca a absolvit cursurile prestigioasei Universitati Stanford din California. Cu totii avem tendinta de a „indoi” putin adevarul si de a exagera oarecum cu experienta pe care o avem, insa pana intr-un punct in care spusele pot fi demonstrate cumva. E normal sa amplificam putin skillurile, face parte din strategia de marketing, ca sa ne fie mai usor sa ne vindem, sa fim mai atragatori pentru angajatori. Ea a cam depasit limita bunului simt si s-a bazat pe faptul ca detinand o functie importanta si fiind o persoana publica, nimeni nu o sa ii puna spusele la indoiala. (aaa, da – a scris si gresit numele facultatii in CV „Standford” in loc de „Stanford”)
Ceea ce ma enerveaza pe mine cel mai tare este faptul ca sunt extrem de multe persoane incapabile care ocupa pozitii inalte si pe care nimeni nu s-a obosit sa le verifice vreodata. In aceasta categorie intra si marile companii multinationale, nu doar institutiile statului. Sa li le faca un background check celor care au un grad ridicat de responsabilitate, asa ar fi normal. Din lipsa de timp si resurse multe companii nu fac verificarea candidatilor pe care ii angajeaza. Poate ca ar scuti astfel si mai mult timp si resurse pe care le folosesc pentru a-i inlocui atunci cand „gafe” sau „erori” de acest fel apar la iveala.
Pana si CEO-ul Yahoo a fost demis (sau si-a dat demisia, nu sunt sigura) din cauza ca a mintit in CV, a fost acuzat de frauda.
Intr-un interviu iti dai seama de fiecare data cand cineva minte. Fie scenariul sau ideile pe care le expune nu se leaga, iti dai seama ca lipseste ceva din povestire si cand pui intrebari ca sa intelegi mai bine ce vrea sa zica, raspunde evaziv. Schopenhauer spunea ca cel mai bine e ca atunci cand un om minte sa te prefaci ca il crezi, pentru ca atunci el devine indraznet, minte si mai tare si se demasca.
Pozele aici.
Incet dar sigur pe drumul spre succes
Ca sa fac un rezumat al experientelor mele din ultima luna, pot spune ca nu am mai fost eu insami. Am incercat sa joc un rol care nu mi se potrivea de nicio culoare. M-am straduit sa ma integrez intr-un loc in care nu aveam ce cauta, nu exista nimic care sa ma motiveze sau sa ma atraga, in afara de promisiuni desarte, asa ca am decis sa pun capat calvarului.
Ati avut vreodata un job pe care nu l-ati putut suferi? Sa va ganditi cu groaza ca urmeaza dimineata si ca va trebui sa mergeti in locul acela care va repugna?
Ei bine, eu pot spune ca am facut-o si pe asta si nu e deloc dragut. Oricat de mult ti-ai dori sa ajungi undeva in cariera, nu merita sa iti sacrifici felul de a fi. Nu merita sa te pierzi pe tine in lupta pentru bani sau doar de dragul de a face parte dintr-o breasla, comunitate sau grup profesional.
Poate ca suna ca o problema scolareasca, pe care o au cei mici sau adolescentii care intra in grupuri dubioase si se apuca de fumat, insa e destul de des intalnita. Sunt atatea persoane slabe, care gasesc un loc de munca, sunt platite pentru ceea ce fac, insa doar atat. Nu se integreaza in colectiv, nu le place ambianta si nici felul in care sunt tratati, insa raman in continuare acolo pentru ca nu stiu ce sa faca. Se gandesc ca daca vor renunta nu mai au nimic, se gandesc la ce ii asteapta dupa ce fac pasul acela.
Intr-adevar, este un gand destul de sumbru sa nu stii ce vrei sa faci, in ce directie sa te indrepti, mai ales cand esti presat nevoile de zi cu zi, de facturile care se aduna si de privirile cunoscutilor care se uita la tine cu semne de intrebare citindu-li-se in ochi.
Presiunea este destul de mare, insa si rasplata pe masura. De cele mai multe ori te confrunti cu o perioada de stagnare, in care nimic considerabil nu se intampla, in care iti faci mustrari de constiinta ca ai renuntat la job, chiar si asa deplorabil cum era si dau navala tot felul de ganduri negre peste tine. Dupa ce depasesti momentul, o sa ai parte de claritate. Ca si cand ai deschide ochii dupa o perioada lunga in care ai dormit un somn greu si privesti soarele rasarind dimineata. O sa stii ce vrei, ce iti place, in ce directie vrei sa te indrepti si unde te vezi lucrand. Cand o sa ai bine conturate aceste ganduri in minte, nu mai lipseste decat sa treci la actiune si sa iti indeplinesti dorintele. Usor de spus, dar greu de facut, o sa gandesti. Da, insa cand iei totul „one day at a time” parca dracul nu mai e atat de negru. Important e sa te apuci, sa faci ceva!
Asa ca pentru toti cei care au posibilitatea sa isi schimbe jobul plictisitor/ prost platit/ prost pur si simplu, care nu le aduce satisfactii, sa o faca. Chiar daca trebuie sa astepte mai mult timp pana gasesc ceea ce vor cu adevarat, cred ca asteptarea merita.
Pozele de aici.
Practicarea gandirii pozitive
Pentru ca o pleiada de ganduri bune atrage dupa sine o pleiada de intamplari pozitive, mi-am propus sa respect teoria universului si sa ma „educ” in vederea practicarii unei gandiri pozitive.
In ultima vreme am aplicat la o serie de ONG-uri pentru a face voluntariat, in departamentele de resurse umane. Multe dintre acestea mi-au taiat-o scurt si mi-au spus ca nu par a fi material de voluntar (nu chiar cu aceste cuvinte, insa destul de voalat incat sa trag aceasta concluzie). Altele nu mi-au dat niciun feedback. Asadar, dupa cateva zile de completat formulare de aplicare interminabile despre mine, abilitatile si obiceiurile mele si dupa o serie de raspunsuri negative, carora li s-au adaugat o gramada de probleme medicale destul de vlaguitoare, sa spunem, am decis ca trebuie sa adopt o gandire pozitiva ca sa ma simt mai bine.
Stiam ca e ceva cu toata treaba asta cu gandirea pozitiva si razele de soare, insa nu aveam idee ca exista o intreaga industrie despre cum sa vorbesti cu tine.
Mi s-a parut putin ridicol, mai ales ca intotdeauna am fost dura cu mine si de cele mai multe ori cuvintele pe care mi le-am spus nu erau dintre cele mai pozitive si dulci. Acum am ales sa ma motivez prin incurajari si sa adopt o serie de tehnici despre care am citit si nu mi se par prea greu de implementat.
- Sa fiu recunoscatoare pentru lucrurile pe care le am. Nu tine decat de felul in care privesti lucrurile. Poti vedea partea plina sau partea goala a paharului, dar e mai folositor sa o vezi pe cea plina.
- Sa iti spui tot timpul ca lucrurile se vor imbunatati. Chiar daca in viata treci prin tot felul de intamplari si te confrunti cu diversi oameni pentru a le face fata trebuie sa iti cultivi increderea in tine. Atunci cand esti increzator in fortele proprii, ai impresia ca poti face tot ceea ce iti doresti.
- Acest punct este cel mai amuzant dintre toate. Sa scrii diverse maxime incurajatoare si sa le pui pe post-it-uri peste tot prin casa ( pe oglinda in baie, pe frigider, pe usa de la dormitor, etc.) Se spune ca daca le scrii si le citesti tot timpul ajungi sa le si crezi.
- Sa vorbesti cu tine in oglinda, si sa te imbarbatezi atunci cand gandurile negative pun stapanire pe tine si sa folosesti numai cuvinte si expresii pozitive. (Nu stiu in ce masura va functiona, pentru ca am tendinta sa ma stramb cand ma uit prea mult timp in oglinda, mi se pare amuzant).
- Fa o analiza a ceea ce nu a mers bine. Chiar daca esti flower power tot timpul, asta nu inseamna ca nu ai voie sa te gandesti la ceea cea nu a mers bine, ce puteai sa faci ca sa obtii un alt rezultat, cum sa imbunatatesti lucrurile si ce poti schimba.
- Puterea vizualizarii. Este mult mai usor sa ramai motivat pentru atingerea scopurilor atunci cand iti imaginezi un rezultat pozitiv.
Din acelasi capitol ar mai fi: sa te inconjori cu imagini pozitive, sa ai o postura dreapta, sa te relaxezi si sa lasi lucrurile sa se intample, sa iti faci o critica constructiva, sa faci sport pentru ca endorfinele iti dau o stare de bine.
Studiu Manpower: Rata somajului in randul tinerilor
Daca va intrebati de ce tinerii nu isi gasesc un loc de munca si care este rata somajului in randul acestora, atunci ar fi bine sa analizati putin datele oferite de Manpower in acest studiu.
Restul aici .
Ce faci cand nu iti sunt respectate drepturile?
Am citit un interviu pe site-ul Critic Atac cu un fost angajat al French Bakery, care mi-a atras atentia.
Sunt sigura ca sunt multi printre noi care se regasesc in povestea acestuia sau au trecut prin astfel de experiente cu un angajator. Pentru ca este o lectie din care putem invata, iata povestea angajatului care a reusit sa lupte impotriva unui “sistem” defect.
INTERVIU CU UN (FOST) ANGAJAT FRENCH BAKERY
VB: Când te-ai angajat la French Bakery?
PT: În septembrie 2010.
VB: Cum te-ai angajat?
PT: Aveau un anunţ online pe BestJobs.ro şi am depus un CV. Am fost chemat la interviu, m-au acceptat şi m-au trimis în unitatea de la Eroilor, vizavi de Operă.
VB: Ai semnat un contract de muncă?
PT: Da, am semnat.
VB: Şi ce scria în el?
PT: Aveam un program de muncă de 2 ore pe zi, 5 zile pe săptămână şi un salariu de 150 RON pe lună. Dar, de fapt, lucram 8-9 ore pe zi, 6 zile pe săptămână.
VB: Cum se explică discrepanţa asta între ce scria în contract şi ce se întâmpla în realitate?
PT: Un specialist ţi-ar putea spune că, probabil, se dorea evitarea anumitor plăţi către stat. Şi nu eram singurul cu un astfel de contract. Practic, cei care aveau un contract conform cu realitatea erau doar şefii de unităţi, adică unul din patru sau cinci angajaţi. Doar ei aveau contract full time, cu concediu… bine, nici concediile nu se dădeau.
VB: Dar ei ţi-au zis de la început că ai contractul ăsta, dar că o să munceşti 6 zile pe săptămână, 8 ore pe zi?
PT: Da, mi-au spus de la început condiţiile.
VB: Şi tu ai fost de acord?
PT: Am fost de acord, da.
VB: Şi ce salariu real aveai?
PT: 700 RON.
VB: Îţi dădeau în mână banii?
PT: Da.
VB: Dar ei plăteau impozit doar pentru 150?
PT: Da.
VB: Probabil că ajungeai la mai mult cu bacşişuri, nu?
PT: Da, aproape se dubla.
VB: Care erau sarcinile tale acolo?
PT: Eram ajutor, adică debarasam mesele, le curăţam, îi aşezam pe oameni la masă, luam comanda, încasam banii. Făceam ce face un chelner.
VB: Stăteai mereu opt ore pe zi?
PT: Nu, stăteam şi mai puţin, stăteam şi mai mult. Dar nu mă duceam sâmbăta.
VB: De ce?
PT: A fost o problemă de comunicare între cel care mi-a luat interviul şi cei din locaţie. Cel care mi-a luat interviul mi-a zis că lucrez de luni până sâmbătă, iar cei din locaţie mi-au zis că lucrez de luni până vineri, aşa că veneam de luni până vineri. Am fost chemat şi sâmbăta abia la trei luni după ce mă angajasem, în urma unei inspecţii a patronului, Dinu Cismărescu, care a venit într-o sâmbătă şi a văzut că lipsea ajutorul. Le-am spus că n-o să vin şi sâmbăta şi că o să vorbesc cu patronul despre asta.
VB: De ce nu voiai să vii sâmbăta?
PT: Pentru că eram student la kinetoterapie, iar sâmbăta aveam practică la un spital. În plus, locaţia unde lucram e într-o clădire de birouri, iar sâmbăta e moarte clinică acolo, deci chiar nu avea rost să merg. De altfel, în contract scria că lucram de luni până vineri.
VB: Şi ai vorbit cu patronul?
PT: Da, i-am spus toate astea, că nu pot veni sâmbăta, fiindcă am voluntariat. I-am spus şi că, evident, renunţ la banii din salariu care mi s-ar fi cuvenit dacă aş fi venit şi sâmbăta. Era logic, de bun simţ. El a fost de acord, nu a comentat nimic şi mi-a spus să le dau colegilor mei banii ăştia, pentru zilele de sâmbătă. Am zis „Da, sigur, cu mare plăcere”. Dar, după câteva zile, mi-a spus că vrea să rămân câte 2-3 ore peste program de luni până vineri, ca să compensez ziua de sâmbătă, deşi eu stăteam deja peste programul prevăzut în contract. Ar fi trebuit să stau aproape 12 ore pe zi.
VB: Şi ce ai făcut?
PT: Luni şi marţi n-am rămas peste program. A devenit ameninţător, a zis că mă zboară, aşa că miercuri am rămas peste program; la fel şi joi. La fel voiam să fac şi vineri, dar în ziua aia a venit în locaţie şi mi-a spus „Tinere, e ultima ta zi”.
VB: Cum ţi-a motivat această decizie?
PT: Mi-a zis că nu ne înţelegem la program.
VB: Şi tu cum ai reacţionat?
PT: Am terminat ziua de lucru, după care l-am sunat. I-am spus că nu e corect, că începusem să rămân peste program, aşa că i-am transmis că ne auzim la tribunal. Atât. După care, am sunat un avocat, am cerut sfaturi, mi-a zis ce am de făcut şi mi-a zis că nu poate să mă de afară aşa, cu o vorbă. Mi-a mai zis să merg în continuare la serviciu şi să respect programul trecut în contract. Am urmat sfaturile avocatului. M-am dus aşa la serviciu vreo două săptămâni, timp în care patronul mi-a tot zis să nu mai vin, că s-a terminat colaborarea noastră, că nu mai sunt angajatul lor.
VB: Dar tu mergeai oricum două ore pe zi şi îţi făceai treaba?
PT: Da, dacă voiau colegii să-mi dea ceva de făcut, făceam.
VB: Şi îţi dădeau?
PT: Da, îmi dădeau.
VB: Şi cum te tratau în general?
PT: Foarte OK.
VB: Erau solidari cu tine sau cu şeful?
PT: Erau solidari cu mine până în momentul în care le-aş fi cerut – dar n-am făcut-o – să vină martori pentru mine la un eventual proces. La început, erau sceptici faţă de şansele mele, dau nu m-au tratat ca pe un paria, nu m-au marginalizat, nu s-au uitat ciudat la mine – nu şi-au schimbat comportamentul faţă de mine. Au privit cu scepticism iniţiativa mea, dar nu pe mine.
VB: De ce priveau cu scepticism iniţiativa ta?
PT: Ei acceptau tratamentul urât al patronului: injurii, vorbe urâte, îi punea să facă drumuri pentru firmă cu maşina lor, fără să le deconteze benzina – lucruri de genul ăsta. Îşi trata angajaţii ca pe slugi. Îi făcea dobitoci, idioţi – ce-i trecea prin cap.
VB: Şi ei acceptau toate astea?
PT: Le era prea teamă să-şi piardă locul de muncă. Iar Dinu profita de frica lor.
VB: Dar erau nemulţumiţi de modul în care erau trataţi?
PT: Da, clar. Toţi erau nemulţumiţi de el, de cum se comporta el. Era o spaimă să ştii că vine Dinu.
VB: Alte probleme mai erau?
PT: Da. Nu se puteau face retururi la marfa expirată, aşa că, în loc s-o arunce, angajaţii dezlipeau termenul de valabilitate de sub produs.
PT: Ai văzut tu, cu ochii tăi, că se întâmpla asta?
PT: Da.
PT: Şi l-ai auzit vreodată pe patron cerându-le explicit angajaţilor să rupă etichetele unor produse care expiraseră deja?
PT: Nu, eu personal nu l-am auzit niciodată. Dar vedeam cu ochii mei cum colegii fac lucrul ăsta. În plus, produsele se reîmprospătau, adică ce părea vechi era dat pe deasupra cu o pastă de apă cu zahăr, ca să pară cât mai lucioase şi mai proaspete. Sandvişurile mai vechi se desfăceau şi se punea altă salată, ca să pară proaspete. Produsele noi sunt puse mai în faţă, aproape de client, iar alea mai vechi sunt puse mai în spate.
PT: Revenind, ziceai că ai mers două săptămâni, conform contractului. Ce s-a întâmplat apoi?
PT: Mi-a plătit toţi banii restanţi. Eram singurul angajat plătit la zi. Colegii mei aveau salariile întârziate, ceva obişnuit în firmă. M-a plătit sperând că o să plec. Eu mi-am luat banii, dar am rămas. Mi-am respectat contractul mai departe.
PT: De ce ai făcut asta? Ai vrut să demonstrezi ceva sau, pur şi simplu, îţi doreai să munceşti în continuare acolo?
PT: Voiam să muncesc. De altfel, în urma comportamentului meu consecvent, prin care am arătat că nu vreau să-mi pierd locul de muncă, mi-a propus să lucrez într-o altă locaţie. Se deschisese un local la Victoriei şi mi-a propus să lucrez acolo. Mă şi avansa: lucram pe tură, nu mai eram ajutor. M-am şi prezentat la localul din Victoriei, am muncit o zi acolo la dezafectarea locului, după care am discutat despre propunerea lui.
PT: Şi ce ai zis?
PT: I-am propus nişte condiţii: salariul de 700 RON să devina 1000 RON, să lucrez de luni până vineri şi să fie bătut în cuie, nu să mă cheme în week-end sau să-mi ceară să stau peste program.
PT: Şi voiai să ai acelaşi contract scris, adică tot două ore pe zi, iar în realitate să munceşti opt?
PT: Nu, voiam să-i cer să-mi facă contract pe opt ore, ca lumea, legal, full time.
PT: Şi el ce a zis de condiţiile tale?
PT: Nu a fost de acord, aşa că i-am urat o zi bună. M-am prezentat din nou la localul de la Eroilor, iar el mi-a dat decizia de concediere, dar nu mi-a dat-o personal, ci mi-a trimis-o prin poştă. N-a respectat procedurile legale. Ar fi trebuit să-mi dea un preaviz, cu vreo 20 de zile înainte, şi nu mi-a dat personal decizia de concediere, deşi eu mă prezentam zi de zi la serviciu. Doar dacă nu acceptam eu s-o primesc, trebuia să mi-o trimită prin poştă.
PT: Cum era motivată concedierea?
PT: Restructurarea firmei, că dispare postul meu, lucru care nu e adevărat, n-a dispărut, ajutoare sunt în toate localurile French Bakery.
PT: Şi ce ai făcut?
PT: M-am dus la ei la birouri să mă plătească. Mi-au cerut să le semnez fluturaşii, începând cu septembrie, pentru ăia 150 RON trecuţi în contract. Eu le-am zis că le semnez dacă îmi dau încă trei salarii, pentru că aşa e la restructurare, primeşti trei salarii drept compensaţie. N-au vrut. Le-am zis „OK, nu semnez nici eu”.
PT: Şi ce a urmat?
PT: Am făcut contestaţie la tribunal faţă de modul în care mă concediaseră. La prima înfăţişare, care a avut loc pe la începutul lui 2011, m-am prezentat cu hârtia prin care fusesem concediat şi cu plicul în care o primisem prin poştă, pe care apărea data la care o primisem. Se vedea clar că data de la poştă nu corespundea cu data concedierii mele, deci că nu fusese respectat termenul de înştiinţare. Era ceva evident, aşa că în iunie s-a dat decizia că am dreptate. Ei au făcut recurs. Am avut iar înfăţişare la începutul anului ăsta, în februarie. N-am putut ajunge, aşa că, după câteva zile, am sunat un avocat, care s-a interesat la tribunal şi a aflat că am câştigat prin decizie definitivă şi irevocabilă. Curtea a decis că recursul e nefondat.
PT: Te-ai reprezentat singur sau ai avut un avocat?
PT: M-am reprezentat singur, doar m-am consultat cu un avocat.
PT: Şi ce obţii prin această decizie favorabilă?
PT: Reangajarea şi plata salariului prevăzut în contract, cu toate indemnizaţiile şi concediile plătite, din momentul în care am fost dat afară până mă repun în funcţie, adică din decembrie 2010 până în februarie 2012 sau când o sa mă reangajeze.
PT: Şi acum ce faci?
PT: Aştept să-mi vină decizia acasă şi să le fac notificare. După ce primesc notificarea, au trei zile la dispoziţie să-mi vireze banii. Dacă nu, trebuie să apelez la un executor judecătoresc, ceea ce ar trimite French Bakery în zona penală.
Daca vreti sa cititi si despre alte cazuri asemanatoare, o puteti face aici.
Oricine poate sa faca HR?
Am avut din nou vesnica discutie cu cineva, despre cum oricine poate face HR, cum ca nu ai nevoie de abilitati speciale, nu trebuie decat sa ai o bruma de bun-simt.
Inainte de a intra din nou in aceasta polemica, trebuie sa lamuresc cateva aspecte: atunci cand ma refer la HR, includ in expresie toate activitatile intreprinse de un om de resurse umane (recrutate si selectie, evaluarea performantelor, analiza muncii si proiectarea fiselor de post, compensatii si beneficii, administrarea dosarelor personalului) intr-o maniera profesionista, exact asa cum scrie in cartile de specialitate si in legislatie. Pentru ca daca ne gandim la documentele printate intr-un dosar jerpelit pus in ordine alfabetica in dulap, da, oricine poate face asta.
Am avut ocazia in ultimele saptamani sa caut un om de HR, asa ca am avut cateva interviuri cu persoane care sustineau ca au experienta in toate activitatile insirate mai sus. Din pacate, cred ca la noi, HR-ul fiind facut „dupa ureche”, multi nu stiu ce presupune sa ai un plan de resurse umane si ce inseamna cu adevarat departamentul de recrutare. Angajatii nu stiu care le sunt drepturile si chiar daca ar sti atunci nu au curajul sa le ceara. Angajatorii fac cateodata atatea gafe si porcarii incat te intrebi cum e posibil sa nu fie ingropati in procese. Sunt foarte putine organizatii care respecta asa cum trebuie legislatia si procedurile de resurse umane. In restul, domneste haosul, totul e facut doar de forma pentru ca atunci cand vine „controlul” sa fie totul la dosar si sa dam bine la inspectie.
Revenind la cei cu care am discutat, erau oameni care au absolvit psihologia, care aveau functii de coordonare in departamente de resurse umane si care nu erau capabili sa faca un profil al unui candidat „fictiv”, ale carui trasaturi le erau oferite pe tava. Nu reuseau sa descrie in termeni cat de cat de specialitate personalitatea unui om, de parca le lipsea vocabularul.
Cat despre partea administrativa, (aici ma refer la dosarele personalului), nimeni nu stie cu ce se mananca si fiecare interpreteaza legislatia dupa bunul plac, astfel incat sa se elibereze de o responsabilitate in plus. Asta ma enerveaza, mai ales cand avem atata informatie la indemana; cu un simplu search pe Google aflam toate informatiile relevante despre schimbarile legislative, ba chiar si drafturi de adeverinte si contracte. Numai sa avem putina initiativa.
Acum si HR-ul asta are o parte teoretica. Pe care ar trebui sa o stim, macar asa cat sa avem idee unde sa cautam raspunsuri la problemele cu care ne confruntam. Teoria exista ca sa fie chestionata, sa i se aduca imbunatatiri, dar cand noi facem treaba de mantuiala ca sa terminam mai repede si sa o bifam de pe lista, atunci cum sa avem pretentia sa ne dezvoltam? Cum putem imbunatati teoria?
Ideea e ca nu oricine poate face HR. Nu este esential sa ai studii in domeniu, insa e necesara dorinta de a invata, pasiunea pentru meserie si respectul pentru oameni. Chiar daca o persoana a terminat o facultate de psihologie si are 3 mastere in HR, dar nu reuseste sa exprime clar problema, sa gaseasca solutii, sa stabileasca o conexiune cu oamenii din jurul sau, sa „jongelze” cu candidatii in interviuri, sa stie clar ce inseamna KPI, cum se evalueaza performanta si cum sa alcatuiasca niste fise de post bune, atunci nu poate fi un om de resurse umane bun.
Ceea ce in Romania nu mi se pare ca se intelege este faptul ca indiferent de studiile pe care persoana le are, trebuie sa inteleaga business-ul pentru a fi capabil sa alcatuiasca o strategie buna, pentru a –i convinge pe parteneri sa o urmeze si sa o implementeze. Acesta mi se pare cu adevarat un om de HR valoros.
Cei mai buni oameni de resurse umane pe care i-am intalnit au fost cei care proveneau din diferite medii de afaceri, care au trecut prin mai multe experiente si care au capatat o viziune de ansamblu focusata pe identificarea problemelor. Desigur, conteaza foarte mult si comportamentul pe care individul il are fata de jobul sau. Trebuie sa fie o persoana cu imaginatie bogata, creativa, sa incurajeze oamenii sa se exprime si sa vina cu idei noi astfel incat sa ajute la dezvoltarea companiei, sa o faca sa priveasca spre viitor si sa fie in pas cu noutatile tehnologice.
Subliniez totusi ca un om bun de HR este format de ceea ce face si cum o face si nu de ceea ce stie sau nu. Tine de comportamentul pe care omul il are cand vine vorba de a-si face treaba, ca si in celelalte meserii, de altfel.
Participa la ResUmE daca vrei sa devii om de HR
Cu avant primavaratic, asociata DaAfaceri organizeaza un eveniment care se adreseaza tinerilor ce vor sa isi croiasca o cariera in domeniul resurselor umane.
Pe scurt, acestia vor sa va prezinte care este diferenta dintre o firma de recrutare si un departament de resurse umane al unei companii si totodata sa va faca cunostinta cu specialisti din domeniu. Acum aveti ocazia sa aflati ce trebuie sa faceti pentru a deveni om de HR.
Cand si unde?
Desfasurat pe parcursul a 3 zile: 27-28-29 martie, ResUmE le va oferi studentilor participanti oportunitatea de a interactiona direct cu profesionisti din acest domeniu, in cadrul departamentului de HR al Oracle Romania si in compania de consultanta in HR, Dr. Pendl &Dr. Piswanger Romania.
Care este scopul acestui eveniment?
Sa ii ajute pe cei interesati sa inteleaga mai bine activitatile care se desfasoara in culise si de ce;
Sa prezinte diferentele, avantajele si dezavantajele dintre departament si agentie si mai ales de ce se intampla ca acestea sa colaboreze;
Sa ii orienteze pe cei interesati catre deschiderea propriilor agentii prin prezentarea plusurilor si minusurilor dar si cu ajutorul sfaturilor primite de la oameni cu experienta in domeniu;
Cum se procedeaza?
Se vor selecta cinsprezece studenti, care vor fi impartiti in grupe de cate cinci si vor petrece pe rand cate o zi alaturi de profesionisti in HR, in interiorul unui departament dintr-o companie cat si intr-o agentie de resurse umane, dupa cum urmeaza:
|
|
Ziua 1 | Ziua 2 | Ziua 3 |
|
Agentie HR |
Grupa 1 | Grupa 3 | Grupa 2 |
|
Departament HR |
Grupa 2 | Grupa 1 | Grupa 3 |
Unde te poti inscrie?
Inscrierile se fac pe blogul evenimentului ResUmE, in perioada 12 – 16 martie.
Care este profilul candidatului?
Student al ciclului de licenta sau masterand;
Pasionat de domeniul resurselor umane;
Poseda cunostinte din acest domeniu ce vor fi testate prin formularul de inscriere si prin participarea la un interviu;
Dinamic, sociabil, curios, inteligent;
Dornic sa participe activ si sa interactioneze cu moderatorii workshop-urilor, pentru a asigura desfasurarea lor intr-un mod cat mai dinamic, facand astfel posibila aparitia unor dezbateri si discutii libere, pe cat de provocatoare, pe atat de folositoare participantilor.
Asta nu-i tot!!
Pentru a aprofunda cele invatate pe parcursul celor trei zile, un student va fi premiat cu o saptamana de shadowing in cadrul companiei Dr. Pendl & Dr. Piswanger Romania.
